marți, 11 august 2009

Patriciu despre TVA

Spune Dinu Patriciu, pe site-ul Măsuri anti-criză: "Reducerea TVA de la 19 la 15% stimulează consumul, deci contribuie la diminuarea blocajului economic. Se antrenează producţia şi investiţiile, cresc veniturile bugetare". Sincer să fiu, nu pot fi de acord cu asta.

Dimpotrivă, cred că o creştere a TVA-ului cu 2-3% ar inhiba consumul (acest lucru fiind benefic într-o perioadă de criză) şi ar forţa consumatorii individuali şi/sau companiile să economisească sau să-şi concentreze resursele financiare către investiţii puţine - însă durabile, serioase. Blocajul economic nu este cauzat de nivelul actual al TVA-ului, ci de lipsa de lichidităţi şi de incapacitatea managerială dovedită de majoritatea instituţiilor alimentate din bugetul de stat. Să nu uităm că România este un stat "consumator", nu "producător", iar posibila reducere a TVA-ului ar putea antrena o creştere nejustificată a cheltuielilor. De aici ar rezulta un deficit bugetar şi mai amplu decât cel prognozat, iar economia românească este sensibilă la acest capitol. În concluzie, scăderea nivelului taxelor şi impozitelor (Măsura 1 propusă de Patriciu, cu care sunt de acord) + majorarea TVA-ului cu 2% mi se par (alături de altele) cele mai fireşti direcţii de acţiune ce trebuie urmate în viitorul apropiat. Nu e târziu, mai cu seamă că apogeul crizei economice încă nu s-a manifestat în România. Adevărata criză va sosi în octombrie-noiembrie a.c., când primele mii de disponibilizaţi (din primăvara trecută) vor epuiza perioada în care primesc alocaţii sociale, iar statul român nu va avea suficiente resurse financiare pentru a susţine un buget nerealist.