Ioan Petru Culianu şi mentorul său, Mircea Eliade (sursă: jurnalul.ro)
"Se poate afirma fără ezitare: România este pe primul loc în ce priveşte prostia Inteligenţei sale... Faptul că Securitatea a tolerat vreme de aproape douăzeci de ani nebunia patentă a lui Ceauşescu şi starea de necrezut a întregii ţări, devenită ruşinoasă Etiopie a Europei, arată nivelul ei de inteligenţă. Această maşină ruginită, care probabil absorbea aproape întregul venit naţional pentru a controla corespondenţa şi telefoanele unor persoane inofensive, pentru a organiza zece schimburi zilnice de pază şi cordoane de miliţieni de tot soiul la locuinţa vreunui paşnic dizident, se considera desigur satisfăcută cu privilegiile pe care le deţinea în statul ceauşist. Deşi oricine îşi putea da seama cât de mizerabile erau aceste sacrificii.
Cu Ceauşescu limita admisibilă a literaturii era aşa-numitul procedeu Constantin Ţoiu: poţi spune ce pofteşti despre trecut, atâta vreme cât afirmi: "Iar apoi veni lumina!"... Puţini scriitori au reuşit să depăşească "procedeul Ţoiu": Marin Preda în hidosul roman Cel mai iubit dintre pământeni, atât de prost încât până şi Constantin Noica l-a lăudat (despre Noica se ştia că opţiunile sale trebuie întotdeauna luate de-a-ndoaselea), Gabriela Adameşteanu în Dimineaţa pierdută şi, sistematic, Augustin Buzura în toate romanele sale.
Aceasta este, cred, o prejudecată de nezdruncinat care va marca încă secole de-a rândul atitudinea dominatoare a occidentalului faţă de popoarele neoccidentale: pe de o parte, el este pentru independenţa lor etc., pe de altă parte, e cuprins de oroare de îndată ce se gândeşte că indigenii n-ar putea trăi fără pastă de dinţi şi carte de credit Visa."
