Spre sfârşitul anului trecut am constatat, în concordanţă cu peisajul politico-economic din România, că pe meleagurile mioritice încă nu ne-a vizitat vreo criză. De asemenea, anticipam că vom fi vizitaţi de numita "criză" pe la mijlocul lui 2010. Sunt nevoit să recunosc că am greşit pe jumătate. Am fost un optimist. Anul trecut România a traversat, fără îndoială, o criză profundă - cea a competenţei şi a bunului simţ economic şi social.
Pregătită de măsurile deopotrivă nepopulare şi inconştiente din 2009 - impozitul forfetar, politizarea totală a administraţiei publice şi instituţiilor deconcentrate, managementul dezastruos al fondurilor post-aderare şi lista poate continua - a venit vremea "recoltei": proteste sindicale generalizate din luna martie încolo, o cifră neverosimilă (s-au vehiculat fie 1.000.000, fie 500.000) de şomeri, sectorul IMM pe butuci, evaziunea fiscală în creştere dramatică, scăderea drastică a consumului, abandonarea (sau întârzierea) proiectelor de dezvoltare a infrastructurii etc. În paralel, spectrul politic este într-o fierbere permanentă dar nejustificată iar instituţiile statului (în mod special şcolile, finanţele publice şi administraţia locală) sunt paralizate sau incapabile să-şi exercite atribuţiile în mod coerent. Evident, la toate acestea se adaugă şi momentul când primele zeci de mii de disponibilizaţi (din primăvara şi vara trecută) vor epuiza perioada în care primesc alocaţii sociale, iar statul român nu va avea suficiente resurse financiare pentru a susţine un buget nerealist.
Asta este criza pe care începem, în curând, să o parcurgem. Orizontul de aşteptări - reacţii guvernamentale de impact sau mişcări spectaculoase pe piaţa muncii - este redus sau invizibil. Privind lucrurile din punct de vedere economic, era uşor de prevăzut ce se va întâmpla anul acesta. Prilejul (pentru guvern) de a adopta o seamă de măsuri - în principiu, la mintea cocoşului - a fost ratat cu desvârşire: o creştere a TVA-ului cu 2-3% (de exemplu) ar fi inhibat consumul (acest lucru fiind benefic într-o perioadă de criză) şi ar fi forţat consumatorii individuali şi/sau companiile să economisească sau să-şi concentreze resursele financiare către investiţii puţine - însă durabile, serioase.
Blocajul economic nu este cauzat de nivelul actual al TVA-ului, ci de lipsa de lichidităţi şi de incapacitatea managerială dovedită de majoritatea instituţiilor alimentate din bugetul de stat. România este, din păcate, un stat "consumator", nu "producător", iar menţinerea actualului nivel al TVA-ului antrenează fie o creştere nejustificată, fie o scădere nesemnificativă a cheltuielilor. De aici rezultă un deficit bugetar şi mai amplu decât cel prognozat, iar economia românească este sensibilă la acest capitol.
Adevărata criză a sosit în România. Se află printre noi chiar dacă nu o vedem: e ascunsă printre cumpărăturile din căruciorul de la supermarket, în autobuzul aglomerat, prin şanţurile de pe bulevarde, printre rândurile scrisorilor de la administraţia financiară. Vine după un popas trist în Grecia, unde - deşi întotdeauna e mai mult soare şi cerul este mai albastru ca la noi - iarna trecută a fost frig şi înnorat.
