Nu cu mult timp în urmă, după o petrecere cu mult whiskey și mâncare puțină, cineva mi-a sugerat să-mi scriu memoriile. Nu mai țin minte dacă am zâmbit sau am înjurat, cert e că nu mi s-a părut o idee rea. Așa că m-am hotărât să o fac pe blog.
Voi începe cu cea mai interesantă perioadă: anii de școală generală. Și asta pentru că timp de 6 ani, pe lângă mersul la școală mai mergeam undeva: la dat flori. Cui? Soților Ceaușescu și șefilor de stat ce aterizau la București în "vizite oficiale de prietenie". Ulterior, am ajuns și un experimentat recitator de versuri patriotice. Nota bene: în vremurile acelea, asemenea oferte erau de nerefuzat.
E bine să știe toată lumea: am pupat (pe obraz!) vreo 20-30 de președinți, prim-miniștri sau regi (printre aceștia: Leonid Brejnev, Yasser Arafat, Kim Il Sung, Robert Mugabe și, firește, Nicolae Ceaușescu); am recitat poezii la spectacole grandioase însă de tristă amintire; era cât pe-aci să joc într-un sequel la Cireșarii și am pozat pentru vreo două coperți ale revistei Cutezătorii (un fel de Playboy pentru pionieri).
Poveștile mele vor fi cu dictatori, securiști, nomenclaturiști, actori români celebri, psihopați, politicieni din zilele noastre și alte personaje pitorești din anii '80 și '90. Marea majoritate din ei au dat colțul și, probabil, fierb la foc liniștit în cazane cu smoală.
Dacă v-am făcut curioși, atunci urmăriți pe GarageBlog postările ce vor urma.
